La Bala de Jos școala s-a deschis la 1 decembrie 1838 cu un număr de 31 de elevi, avându-l drept candidat de învățător pe Vasile popa Ioan Mândrea. Numele Mândrea nu există acum în localitate, fapt care ne face să credem că învățătorul se numea de fapt Mandreș, dovadă că între anii 1863-1867 a fost menționat un învățător cu numele: Gheorghe Mandreș. În timpul reformei lui A. I. Cuza s-a înființat un al doilea post pe care a fost ocupat de dascălul Petre Iovescu, apoi școala a intrat într-o avansată stare de degradare și a fost închisă, redeschizându-se abia în anul 1886. De-a lungul vremii aici au funcționat mai mulți învățători dintre care menționăm pe: N. Popescu, Gh. Pătruțescu, Tudor Constantinescu. Localul propriu-zis al școlii, cu două săli de clasă, s-a ridicat după planul Casei Școalelor în anul 1924. In ultimul timp fiind într-o stare acută de degradare în decembrie 2007 clădirea a fost demolată. În timpul regimului comunist în majoritatea satelor au fost ridicate școli noi, iar la centrul de comună a fost construită o școală impunătoare în care funcționau 10 clase.
În clădirea veche a funcționat până după revoluție căminul cultural și biblioteca. În fruntea acestei școli a fost multă vreme în calitate de director Iulian Cerbulescu, urmând Ștefania Vințan, Maria (Trotea) Podeanu, Elisabeta Mureșanu, Ion Gurgu. Din anul 2006 directorul școlii este Pasat Daniel. Dupa anul 2015 , au fost urmatorii directori : Prundeanu Dumitru , Radu Rodica, Avramovici Lavinia si in prezent Busuioc Marinică.