1. Cadrul geografic:
Localitatea Bala este situată într-un cadru depresionar, aproape de apa Râienilor, de o parte și de alta a drumului care face legătura cu Șovarna și Ilovăț. De aici până la reședința de județ, municipiul Drobeta Turnu-Severin sunt 50 km. Cele mai apropiate orașe sunt Motru și Baia de Aramă, aflate la distanța de aproximativ 25 km. Căile de acces către această stațiune balneoclimaterică sunt reprezentate de arterele rutiere care străbat județul Mehedinți:
- drumul județean DJ 670: Florești – Câmpu Mare – Crainici, care asigură legătura cu orașul Baia de Aramă;
- drumul județean DJ 671 A, care se ramifică în localitatea Câmpu-Mare și străbate satele Iupca, Bala, Bala de sus, Rudina;
- drumul comunal DC 44, care face legătura cu DJ 671 A
- drumul comunal DC 42, care se intersectează cu DJ 670 lângă localitatea Comănești;
- drumul comunal DC 43, care leagă localitatea Bala de Sus cu DJ 671 A;
- drumul comunal DC 54, care face legătura rutieră între DJ 671 A și localitățile Runcșoru și Dâlma;
- drumul comunal DC 45 A, care face legătura cu satul Vidimirești.
Majoritatea drumurilor sunt nemodernizate, dar sunt bine întreținute.
Rețeaua feroviară este slab reprezentată având ca puncte terminale căile ferate de la Drobeta Tr. Severin, Motru și Târgu Jiu.
Bala reprezintă, alături de Ponoarele, una dintre cele mai răspândite comune ale județului Mehedinți, cu cel mai mare număr de sate, aflate la distanțe de până la 20 km de centrul comunei. Ea se învecinează cu comunele Isverna, Ponoarele, Glogova, Cătunele (aparținând județului Gorj), Balta și Ilovăț și orașul Baia de Aramă (satele Pistrița și Negoești). Este situată la marginea estică a podișului Mehedinți până la limita cu depresiunea formată de pârâul numit Râieni, între Cuca Berești (sud-vest), Culmea Belii (est) și Gevrinu (Culmea Mormodolului – la nord). Localitatea este mărginită de dealuri împădurite la limita de sus: Dealul Bârlanului, Coasta Babii brăzdate de văi (care coboară până la apa Râienilor): Valea lui Dancu, Valea Alunului, Valea Stancului, Valea lui Ban, Valea Mierlii.
Dealurile sunt potrivite ca înălțime, acoperite cu păduri de fag și stejar, salcâm ori plop, așa cum sunt cele două culmi amintite: Berești (382 m) și Bala (369 m). Pornind de la aceste culmi împădurite, dealurile coboară lin către firul apei, acoperite cu fânețe, vii și pomi. Printre fânețe, pe care oamenii le numesc impropriu livezi, se dezvoltă în voie o serie de arbuști: măceșul, rugul, alunul, porumbarul, păducelul, curpenul, sângerul, etc. Pe culmea Bereștilor care desparte satul de Rudina se găsesc cele mai multe plantații de vii, dată fiind expunerea solară. Asemenea plantații se mai găsesc și pe dealul care face legătura între valea lui Ban și valea Alunului, în Valea lui Dancu sau în Dealul de Sus. Pe aceste dealuri se dezvoltă bine prunul și se află numeroase plantații. Cireșii, nucii, perii sau merii cresc izolat sau sunt plantați de către localnici în grădini și locuri închise. Culturile de bază sunt porumbul, grâul, cartoful și ovăzul, care adesea este însămânțat prin lucernă, atunci când oamenii vor să lase locul să se mai refacă. Lunca, aflată pe lângă apa Râienilor este folosită pentru cultura porumbului și a legumelor ca și locurile mai joase de la Polom, Valea Stancului, Valea lui Ban. Înainte vreme o ocupație de bază a locuitorilor o constituia creșterea vitelor, dar acum numărul acestora a scăzut vizibil pentru că tineretul, în genere, pleacă din sat îndreptându-se spre orașe.
Localitatea are o climă blândă, destul de secetoasă, mai cu seamă în lunile iulie și august, din verile aride. Temperatura medie pe timpul iernii este de 7-8 grade, iar media anuală a precipitațiilor atmosferice este de 800–1000 mm. Vânturile predominante sunt cele din vest, nord-vest și sud-est.
2. Scurt istoric:
În localitatea Bala au fost descoperite câteva urme romane, fapt care arată că aici a existat o populație băștinașă pe care romanii au cucerit-o. Ruine romane s-au găsit și în satul Cârșu, după cum sublinia arheologul Dumitru Tudor: Cârșu (com. Bala.) se semnalează aici urme de ruine antice din care s-a scos sesterț de bronz de la Traian (Moisil Creșt colect în an Ac. Rom. 1939-1940, p. 144). Monede romane și resturile unor albii din lemn de stejar au fost descoperite în zona băilor, semn că acestea erau cunoscute încă de pe timpul romanilor.
În satul Dâlma, care aparține comunei, în locul numit Dealul Vâlculeștilor , a fost localizat un cimitir roman, după cum menționa același arheolog.
Locul este menționat și de către revizorul școlar N. D. Spineanu în timpul căruia s-a făcut descoperirea unei pietre inscripționate cu litere latine. Această piatră se afla la bisericuța din satul Dâlma și locuitorii n-au vrut s-o doneze sub nicio formă până când nu li s-a promis de către autorițăți că li se va ridica în sat o școală, după cum sublinia revizorul școlar:
„Așa că numai după ce li s-a promis școala ce s-a și deschis în toamna anului 1892 și după ce li s-a oferit o sumă de bani pentru repararea bisericii a putut fi ridicată această piatră. Credința locuitorilor este că în interiorul acestei pietre au fost ascunse comori, mai ales că se bănuiește că piciorul prestolului este făcut tot dintr-o piatră cu inscripțiune veche luată tot din acel loc. ”
Aceste câteva documente arată că suntem în fața unei localități vechi care este atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. În tradiția locală există unele legende legate de acest domnitor despre care se spune că ar fi avut aici grajdurile pentru caii folosiți în războaie. Documentul de atestare a localității datează din 10 iunie 1415 și are următorul conținut: „1415 (6923) iunie 10, Argeș.
În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn, din mila și darul lui dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei și părțile de peste munți încă și către părțile tătătrești și pe amândouă părțile peste toată Podunavia încă și până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului. A binevoit domnia mea cu a sa binevoință, cu inima curată și luminată și am dăruit acest atotcinstit hrisov boiernașilor domniei mele, Vlad cu nepoții săi, Șișa și Buia și lui Stănilă cu frații săi, ca să-i fie lui Vlad cu toți nepoții lui, Buia, Șișa și lui Stănilă cu frații lui, satul numit Bela, care este în județul Motrului, ca să fie lui Vlad cu toți nepoții lui, de ocină și de ohabă, satul Bela și Preslop. Au dat domniei mele un cal și o cupă. De aceea să le fie de ocină și de ohabă începând de la vama oilor, de la vama porcilor, de albinărit, de găletărit, de vinărici, de gloabe, de cărături, de podvoade, adică de la slujbele mici până la cele mari, de acestea toate să le fie de ohabă lor și copiilor lor, nepoților și strănepoților cât va trăi domnia mea și cât va trăi fiul domniei mele, Mihail voievod…
Iată aceștia sunt martorii acestui hrisov: Radu ban-vornic, jupan Martin, Aga ban, jupan Stoica rusul, jupan Dragomir dela Segarcea, baldovin logofăt, Micul vistier și Vasea purtătorul de sabie, Stanciu comis, Manea stolnic, Gherghina paharnic.
Și eu, Mihail gramatic, care am scris la Argeș, luna Iunie 10 zile în anul 6923 (1415) indiction 8, în vremea când a venit Mustafa Celapi.
Io, Mircea voevod, din mila lui dumnezeu domn. Acad. R.P.R., C 123 Orig, slav, perg, pecete atârnată căzută.
Locația descrisă în documentul de atestare este situată în satul Bala de Sus, unde există locul numit Prislop.
Un alt vechi document ce atestă localitatea Bala, din 15 februarie 1692 este în original la o săteancă din Bala de Sus, Sibinescu Maria, care prin bunăvoința ei a dat voie domnului Petre Scurtu, creatorul muzeului din localitate și autorul mai multor cărți (printre care și monografia “Satul meu natal – Bala de Sus”), să publice conținutul lui în una din aceste cărți, textul fiind:
“„Noi, doisprezece boeri, ce suntem luați din porunca Marii sale lui Constantin Voevod, de Pătrașcu Cârșat ot gor Bala (Bala de Sus), J Brad ogo Nicola (și frătescu Nicola) și cu toți cetași lor Sibinesci și de Janoși Zaharesci, I. Dumbravă, Vâlcan și de văru său Oteosin, se le alegem moția din hotarul Sisinescilor. Când am fost la di și la soroc am mers la facia locului și am vestit pe toți mojnenii Băluceni și Panorăni ca să vie cu scrisori ce vor avea și când am intrat în hotaru Sisinesci a venit toți moșnenii și le-am cerut cărțile de moșie să cercetăm să putem îndrepta hotaru, deci scoaseră luceni o carte de patru Boeri cu leatu 7010 (1502), ce este și pentru Panorani, cu semnele hotarului lor Panoră și Băluța începând ocolul hotarului lor cu semnele acestea: …….. unde se încolțește cu D-lui Lupu Glogoveanu, apoi …………………. Mai întrebarăm și pă numitei Sibinesci și dahoriesei ce le die Vâlcani, de au vreo carte să ne ne vă arate și să ne arată pătrașcu Cârșat cei dice și Sibin, un hrisov cu leatu 7000 (1492) ce era făcut pe hotaru Sisinesci, să vădu că moșia mari numiți Sibinesci cu cetași lor, al 2-lea Zaharesci ce se și sic Vâlcani se împarte pe în două cu Sibinesci și Ocolnica acesta ce o facem hotarului Sibinesci începe din …………………………. Și continup cu !Zapist cu leatu 7003 (1495) marte în 4, iar în încheiere” Și sau dat această carte lui Pătrașcu Cârșat să aibă a ținea și a stăpâni cu cetași lui Jeatu 7200 (1692) februarie 15. Apoi numele celor 12 boeri, ce au fost trimiși de Constantin Voevod, pentru stabilirea – practic – a hotarului dintre Bălenii de Sus și Ponoreni și Bălănțeni – Lupu Mezinca, Mohai Modovan, Dumitrașcu Paharnicu ot Corcova, Martin Mezincha, Ionașcu ot Cloșani, Stroe Paharnicu, Pârvu Bășica, Udrișce, Mihai Mezinca ot Brosceni, Sabanu ot Brăbești, Radul ot Cornu, Pătru Paharnicu”
De ale mele. Petre Scurtu, pag. 289
Documentele despre existența localității sporesc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menționat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bahla, iar în Conscripția de la 1727 este consemnată în Plasa de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moșie megieșească cu 72 familii (39 megieși, 18 birnici, 2 nevolnici și 11 văduve) . Ca avuție sunt trecuți 39 de locuitori cu moșii, 34 de vii, 188 de vite mari și 44 de cai. În anul 1819 în sat erau 63 de familii grupate în 12 ½ lude (26 fruntașe, 17 de mijloc și 20 codașe) în anul 1835, 94 de familii, iar în vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1864) existau 120 de familii, fapt care ilustrează sporirea permanentă a populației.
În 1891 comuna Bala era formată din satele Bala de Jos și Cârșu și avea 800 de locuitori care posedau 108 bovine, 182 ovine, 19 cai și 182 familii de albine, iar în 1894 la Bala existau 145 de contribuabili și 156 de case, după cum nota revizorul școlar N. D. Spineanu: „Ocupațiunea locuitorilor este agricultura și creșterea vitelor. Calitatea pămîntului este de mijloc. Aici se cultivă și pomi mulți. Ei posedă 31 de pluguri, 68 de care cu boi, 5 căruțe cu cai și 112 stupi ”. În anul 1906 în sat existau 200 familii, așa cum se poate observa din consultarea Chestionarului întocmit pe acest an.
Actualmente comuna cuprinde un număr de 15 sate care au fost grupate, de-a lungul vremii, în comune diferite. La început satul Bala de Jos a format comună împreună cu cătunul Cârșu, iar Bala de Sus împreună cu Lăturoasa și Brateșu (1864-1912). După anul 1912 comuna a fost alcătuită din satele: Bala de Jos, Bala de Sus, Cârșu și Lăturoasa, până în anul 1925. În perioada premergătoare războiului (1932-1938) comuna cuprindea din nou satele Bala de Jos și Cârșu, iar între 1938-1942 acestora li s-au mai adăugat: Câmpu Mare, Chițimii, Giurești, Iupca, Lăturoasa și Sărdănești. C Papacostea Pajură în dicționarul său arăta că satul Bala dispunea în anul 1947 de 189 de clădiri, 153 de gospodării și 618 locuitori: „Are o unitate cooperativă, 38 de cazane de țuică. Satul e amintit de D. Fotino la 1819 și anterior de Schwantz la 1720-1723 .”
După 1950 în componența comunei intrau și satele: Berești, Rudina, Runcșor (1952-1954). În anul 1970 comuna Bala cuprindea 15 sate care au rămas în componența ei până acum: Bala de Jos, Bala de Sus, Brateș, Brativoești, Câmpu-Mare, Cârșu, Comănești, Crainici, Dâlma, Iupca, Molani, Rudina, Runcșor, Sărdănești, Vidimirești. În 1977 în satul Bala de Jos existau 835 locuitori, în 1992, 915, iar în anul 2002 au fost identificați 936 locuitori.